Poșta noastră cea de toate zilele

Ce ne mai plac nouă cozile, ne cuprinde așa un sentiment de nedorit, mai ales când suntem nevoiți să și stăm. Disperarea te apucă doar în momentul acela, după două ore de așteptat, îți vine rândul și ai stat la ghișeul greșit, sau nu ai o amărâtă de copie după un act inutil, off.

În ultima vreme am stat tot mai mult la coadă la poștă, a trebuit să trimit colete, cât nu am mai trimis toată viața. Încă am coșmaruri cu Oficiul Poștal 9. Recent am început să cumpăr de pe site-uri chinezești fără oprire, mutra fetei de la vamă când merg după 12 colete e de neprețuit. Ba chiar îl pune pe vameș să mă verifice, noroc că u o face, cine știe dacă aș mai dormi cu fiscul la ușă.

Vama, Oficiul Poștal 16, e în drum spre facultate, încerc să merg cât mai des ca să nu atrag priviri, dar când îmi vin câte 6 pachete pe zi, e cam greu. Acolo tot timpul e o coadă până afară, uneori am noroc și dau de 20 de oameni înainte și nu aștept mai mult de 30 de minute. Îmi place să cumpar lucruri ieftine, le mai dau să îmi iasă gratis și restul le țin pentru mine. Cam tot ce am se găsește pe site-urile de vânzări, mă pot lipsi de orice pentru niște bănuți, că știu că îmi cumpăr iar.

La vamă e o organizare bună, oamenii se mișcă, dar la oficiile interne, vai, tot bătrâne sau femei din acelea care le știu pe toate și nu fac nimic. Când le văd că mănâncă înghețată și țin oamenii la coadă, mi se face greață. Asta e Poșta Română, deși au mai încercat să îmbunătățească transporul, au neglijat ce contează, relațiile cu clienții. E păcat, ar fi avut succes, dar așa alegem firmele de curierat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?